Categorized | Utile

Tags : , , , ,

Cum sa-ti gasesti un job bun pentru acasa? Afla si cat se castiga pe un astfel de post!

Posted on 12 septembrie 2013

O solutie salvatoare pentru cei care vor sa-si rotunjeasca veniturile pe timp de criza este data si de posibilitatea gasirii unui loc de munca la domiciliu, eventual unul care sa necesite o activitate de doar cateva ore pe zi.

Ideea prinde tot mai mult, mai ales in contextul economic actual. Insa, cum poti sa gasesti un astfel de job? Unde cauti, ce trebuie sa faci, concret, mai ales ca sunt tot felul de tepe pe internet? Am stat de vorba despre acest subiect arzator cu Oana Petcu, National Operations Manager la Adecco Romania.

De ce ar alege o persoana sa opteze pentru un loc de munca de acasa?

In primul rand, taierile salariale au dus la lefuri mult mai mici si pentru a nu resimti prea drastic acest aspect, joburile la domiciliu sunt solutia ideala. In plus, disponibilizarile au lasat numerosi oameni fara post, si desi timpul a trecut – o mare parte dintre acestia nu au reusit sa se reangajeze. Un alt avantaj al acestei optiuni este reprezentat de formarea initiala care se realizeaza si suportul continuu oferit de-a lungul perioadei de acomodare. Pentru candidatii care au potential si dorinta de a se dezvolta, solutia unui job de acasa reprezinta cu adevarat o oportunitate.

Remuneratii ce pot ajunge, cu bonusuri, si la 450-500 de euro!

Care este profilul celui care are un job la domiciliu?

Vorbim de oameni care au intre 20 si 50 de ani, dornici sa creasca profesional, sa isi mareasca veniturile, dar si satisfactia de a face mai mult decat activitati curente.

Sunt oameni cu studii medii si chiar superioare, care din motive obiective nu pot sa se deplaseze la birou, care nu au disponibilitatea lucrului pe teren (mers la clienti), dar care stapanesc termenii de client service si pot gestiona un proiect/client asa cum ar face orice angajat la biroul companiei. Sunt la fel de flexibili, la fel de prompti, dar nu au libertatea de miscare pe care o are un angajat full time.

Astfel de job-uri creeaza oportunitate si pentru cei care provin din orase mici, comune, zone geografice unde alternativele de ocupare sunt scazute si poate lipsesc oportunitatile in zona de servicii. Cunoasterea unei limbi straine si o buna utilizare a PC-ului creste sansa unui candidat de a ocupa o astfel de pozitie.

Cat se poate castiga “de acasa”?

Pentru un post part time castigurile sunt situate undeva intre 400 si 600 de lei pe luna, la acestea adaugandu-se, bineinteles, bonusuri de performanta. Acestea ajung la 50% din suma deja mentionata.

Pentru full time remuneratia este ceva mai mare. Intre 1.000 si 1.200 de lei pe luna. Dar si in acest caz se adauga bonusuri de performanta ce pot atinge jumatate din castigul initial.

Care sunt pasii pe care trebuie sa-i parcurga o persoana care-si cauta un astfel de loc de munca?

Se urmeaza aceleasi actiuni ca in cazul unei slujbe la birou. Trebuie sa cititi cu atentie informatiile furnizate despre respectivul loc de munca si sa vedeti care sunt conditiile/instrumentele pe care trebuie sa le intrunesti/ai pentru a putea derula un job de acasa.

Interesati-va despre angajator! Doar asa o sa evitati tepele!

Este Facebook-ul o solutie de incredere pentru cautarea unui astfel de job?

Da. In acest moment retelele de socializare functioneaza ca un pol de recrutare eficient si obiectiv. Pe langa retelele profesionale consacrate, vezi Linkedin, Facebook are deja un rol constant in crestere pentru zona de angajare. Exista profilurile de companie, multi dintre angajatori pot promova ofertele lor pe facebook si devin astfel mult mai accesibili, mult mai deschisi catre target. Pe Facebook nu mai intra doar tinerii, asa cum se intampla pana acum cativa ani, intra toata lumea, categoriile sunt atat de vaste… in egala masura criteriile de selectie ale oamenilor carora le apare anuntul impiedica expunerea lui la prea multi sau la neinteresanti/neinteresati.

Daca adresezi aceasta intrebare din perspectiva unui candidat care isi cauta un job raspunsul este “DA Facebook-ul iti ofera legatura necesara cu compania care este in cautare de candidati. Iti ofera posibilitatea de a pune intrebari si de a vorbi live cu intervievatorul.

Daca o adresezi din perspectiva unei companii care este in cautarea unui candidat, atunci pot spune ca rata de succes a demersului organizatiei va depinde de numarul de “urmaritori”(like-uri) si de modul in care formuleaza anunturile de angajare.

All in all, Facebook este o companie de incredere cu un prestigiu mare si lider pe piata retelelor de social media la nivel mondial.

Cum putem sa evitam pacalelile? Cum recunoastem firmele serioase?

Din pacate piata este plina de oferte false, din care cei mai multi oameni ies cu insatisfactii si nemultumiri. Insa credem ca numele recrutorului si al angajatorului, precum si analiza imaginii pe care acesta o ofera pietei (constand nu doar din comunicare, dar si din feedback-urile celor care deja au interactionat cu compania) sunt relevante pentru a invata sa evitam ofertele neserioase. Din pacate, multi din cei pacaliti isi pierd discernamantul actionand destul de mult la primul impuls, uitand sa se reasigure inainte de a intra intr-un asemenea context.

Candidatul trebuie sa se documenteze temeinic privind angajatorul.

Care sunt efectiv joburile “pentru acasa”? Ne puteti oferi cateva exemple concrete?

– Customer support representative – utilizand un PC conectat la internet si un telefon fix – se ofera live suport clientilor companiilor active cu precadere in on-line, telecom.

– Diverse activitati de back-office (traduceri, culegere de date si de text, creare publicatii on-line).

Autor: Mirabela Stoica

Sursa: cariereonline.ro

2 Responses to “Cum sa-ti gasesti un job bun pentru acasa? Afla si cat se castiga pe un astfel de post!”

  1. Munca spune:

    Sau poti munci de acasa din confortul casei tale pentru a da citi email-uri si reclame.


Leave a Reply

Publicitate

Site Sponsors

Newsletter


Facebook